audio
L’ omë z’affanna,
arraffa andò è-è,
bašta ca rëcrina.
Ncumènza da ‘uaglionë
a rëncorrë u désidèrië
dë z’arrëcchì:
e scava nu fuossë
rént’u ciardinë
e ci annasconnë
nu sciorë, nu soldë…
E kë quillë soldë
na spëranza:
la spëranza dë rëtruuà
u tésorë.
Nnë vo’ capì
ca unë sulë è u tésorë
ca Ddijë ciàratë:
l’Amorë.
U riéštë so’ bagattèlle,
lassënë u tiémpë ca truovënë.
E allora štiénnë na mana,
ómë,
aiuta a frabbëcà
nu munnë d’amorë!
Na mamma ca të rëngrazia
ca u ninnë suo’
nnë morë ‘e famë,
nu nirë ché t’abbozza
na risa pëcchè è curatë
rént’a u spëralë,
n’aut’ómë ché t’abbraccia
pëcchè nu sciè fattë
murì dë pëcundrija.
‘Ntë parë niéntë ?
Àutë ché tésorë…
Valë chiù chéssë,
ca millë tésorë!
1985
L’uomo si affanna/ prende ovunque/ basta che ritira/ Inizia da ragazzo/ a rincorrere il desiderio/ di arricchirsi/ e scava un fosso/ nel giardino/ e vi nasconde/ un fiore e un soldino/E con quel soldino/una speranza/ la speranza di ritrovarvi/ il tesoro/Non vuiol capire/che uno solo è il tesoro/che Dio ci ha dato/l’Amore/Il resto son cosucce/lasciano il tempo/ che trovano/E allora stendi una mano/uomo/aiuta a fabbricare/ un mondo d’amore/Una madre che ti ringrazia/che il suo bimbo/non muore di fame/un negro che ti abbozza/ un sorriso perché è curato/nell’ospedale/un altro uomo che ti abbraccia/perché non l’hai fatto/morire di ipocondria/Non ti pare niente/Altro che tesoro/Vale più questo/che mille tesori.
Visite: 651